Proprietati promovate
Florin Grigorescu
Specializat în vânzarea de proprietati pe segmentul rezidențial, Florin Grigorescu, ofera de aproape doua decenii, servicii de neegalat pe piața imobiliară, pentru fiecare dintre clienții săi.
Născut și crescut în Ploiești, iar apoi în București a întrat în lumea imobiliara in 2003, odată cu mutarea sa in Cluj-Napoca.
Datorită vastei experiente, afirmă că practică această meserie la nivel de ARTĂ pentru că stăpânește cu măiestrie tehnica negocierii si întreg procesul de tranzactionare.
Anamaria Grigorescu
Născută si crescuta în Cluj-Napoca, Anamaria Grigorescu, a absolvit "Liceul Teoretic Avram Iancu" iar apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din cadrul "Universitatii Babeș-Bolyai", în urma căreia a obținut diploma de jurist.
Legând cele doua fire ale mediului educational și cel vocational a îmbrățișat, profesia de consilier imobiliar, in ianuarie 2017, moment în care l-a cunoscut și pe soțul său Florin, alături de care a început acest proiect de succes, numit Grigorescu Family Group.




La baza echipei Florin și Anamaria există o puternica legatura: experți imobiliari la birou, soț - soție, acasă, aceștia reușesc cu succes să îmbine cele doua planuri: profesional respectiv personal.
Comunicare permanentă, încrederea unuia în celalalt, optimismul și respectul i-a ajutat să dea viață proiectului GRIGORESCU FAMILY GROUP.
Ei subscriu citatului: "Când visăm singuri este doar un vis, dar când mai mulţi visează împreună este începutul unei noi realităţi." Friedensreich Hundertwasser.
O realitate, în care fac această meserie cu seriozitate și pasiune pentru că le place să lucreze cu oamenii, să stabilească relații puternice, de încredere și de durată.
Firi competitive au ales un mod de lucru profesionist, chiar dacă e o provocare pe piața imobiliară din România, lor le plac provocările, pentru că asta îi motivează să învețe tot ce e nou și sa se dezvolte continuu pe toate planurile.
Sunt persoanele care știu SA ASCULTE nevoile clientilor, să le fie aproape și să le ofere toate cunoștiințele lor, pe intreg parcursul procesului de tranzactionare a proprietății.
Mulțumirea și recomandarea clienților ii face mai buni cu fiecare tranzacție încheiată.
Call To Action
De ce sa lucrezi cu noi
-
30ziledurata medie
de tranzactionare -
agentidedicati 100%
pentru tine -
500+Proprietati
tranzactionate
Parerea clientilor despre noi
Confirmare
Oferta a fost adaugata in portofoliu! Click aici pentru a vedea ofertele din portofoliu